SNFM.ro


Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013



Centrul de Excelență în
Promovarea Femeii
pe poziții calificate și înalt calificate
în Sectorul Comercial

SNFM


<< Înapoi

Viitori profesioniști de succes! Cursuri gratuite pentru studenți

DATA:  19 October 2017, 09.00

LOCATIE:

Timișoara, la Scoala Nationala a Femeilor Manager Adela Dinu

CONTACT:

Lavinia Moldovan

0740.217.604

Tinerii care studiază la facultăți cu profil social pot experimenta gratuit un program de învățare interactivă, dinamică și relevantă pentru cariera lor ca specialiști în domeniul social. Programul este inițiat și coordonat de APFR Timișoara prin proiectul Viitori profesioniști de succes, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului la concursul național de proiecte studențești.

Programul de educație non-formală organizat de APFR Timișoara în luna octombrie se adresează studenților de la facultățile de asistență socială și psihologie din regiunea vest, care doresc să își dezvolte competențe de lucru cu grupurile vulnerabile. Astfel, în această lună, 80 de studenți vor parcurge un program de inovație și excelență la nivel național prin care vor reuși să fie mai bine pregătiți pentru muncă și viață. Toți tinerii care participă la cursuri vor obține certificate de recunoaștere a competențelor dezvoltate ca urmare a activităților non-formale în care au luat parte, eliberate prin utilizarea unui sistem de validare cu recunoaștere europeană.

APFR Timișoara este unul dintre cei mai activi furnizori de formare din Regiunea Vest cu o bogată expertiză în management organizațional, formare profesională, evaluarea competențelor, egalitate de șanse, psihoterapie și consiliere psihologică. De mai bine de 17 ani sprijină și urmărește calitatea în activitățile de voluntariat și educație în rândul tinerilor, până în prezent lucrând cu peste 500 de voluntari prin intermediul programelor Telefonul Albastru și Echipa de Intervenție. În anul 2008 a coordonat proiectul On Youth hands prin care peste 50 de tineri din România, Slovenia, Polonia, Capul Verde și Nepal au fost implicați în activități de voluntariat, evenimente sportive și culturale.

În prezent, sprijinim dezvoltarea de noi competențe în lucrul cu grupurile vulnerabile, oferind cursuri gratuite studenților din România prin proiectul ”Viitori profesioniști de succes!”, proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, având ca perioadă de implementare lunile septembrie - noiembrie 2017.

Ce ne propunem prin proiectul Viitori profesioniști de succes?

Optimizarea gradului de pregătire al studenților din domeniul social (asistență socială, psihologie) pentru muncă și viață.

Cui se adresează programul de educație non-formală?

  • Persoanelor cu domiciliul/reședința în România
  • Persoanelor cu vârsta până în 35 de ani
  • Persoanelor care urmează cursuri universitare în domeniul social (asistență socială, psihologie)

Când se desfășoară programul de formare?

  • Seria 1 de formare, 19-22 octombrie 2017
  • Seria 2 de formare, 26-29 octombrie 2017
  • Seria 3 de formare, 02-05 noiembrie 2017

Cum te poți înscrie?

Urmând 3 pași simpli. :) 

  1. Completează formularul de înscriere, îl găsești AICI.
  2. Pregătește o copie după cartea de identitate
  3. Pregătește o copie după carnetul de student (pentru a se vedea seria și numărul)

Toate cele trei documente se vor trimite apoi în format electronic pe adresa de email: apfr@mail.dnttm.ro.

Vezi metodologia de înscriere aici.

Perioada de înscriere este 02 octombrie - 01 noiembrie 2017. Locurile sunt limitate iar înscrierea se face în ordinea în care au fost înregistrate dosarele candidaților. Din acest motiv vă recomandăm să vă asigurați locul din timp.

<< Înapoi